de Teodor Epure
(10 aprilie 2013)
Ai coborât treptele de lut ale planetei
Cu speranța că te vei mai întoarce o dată
Când Isus va veni la o nouă judecată
A pământenilor, sub bolta înstelată.
Un glas de clopot mâhnit curgea pe-ntregul sat
Bărbați, copii, femei, cu toții au tot oftat
Zi și noapte de veghe la căpătâi au stat
Ca să laude și să plângă pe-acest bărbat.
Din lăstarii firavi ai făurit o lume
Și-i tot strângeai la pieptu-ți cu suspine,
Din ochii umezi, adunat-ai lacrimi calde,
Și-n suflet o rază de lumină îți pătrunde.
Din piept ai lăsat să-ți soarbă orice dorință
Să modelezi continuu suflete cu credință
Că tot ce se află în tine, slavă și har,
Se revarsă pururi în fața unui altar.
Acum te odihnești, dar nu ți-ai sfârșit chemarea,
Urmașii în drum spre tine îți ațin cărarea
Să transpună în viață crezul tău ne-mplinit
Și să plângă la crucea ta, cu sufletu-mpietrit.