Am rupt o bucată de inimă şi am pus-o în altarul Tău dar n-ai primit-o! ai aruncat-o spre cealaltă parte a trupului umplându-se cu ruşine, căinţă şi regret. Eu rămăsesem sfânta care sfinţeşte albul hârtiei pe un colţ de masă, inima picura boabe de argint clopotul bătea rar, îngerul, căzut la pământ, şi-a strâns aripile adormind Mi-ai spus să iau parte la învierea regretelor clopotul se auzea din ce în … Continuarea →

Mi-am uitat sufletul în ora de ieri, călăul l-a găsit şi l-a ascuns între frunze de gânduri boceşte toamna ca o văduvă pe marginea criptei cerul se prăbuşeşte în apa sfinţită a cuvântului corbii ciugulesc cu poftă din cadavrul-suflet doar ochii, nespuşi de senini, mângâie necuvintele. Călăul tropăie pe inima sufletului din cer se prelinge amurg de viaţă corbii, sătui, s-aşează la picioarele nopţii îngropată în albul zăpezii de mâine. … Continuarea →

Am primit în dar oase pentru câine, dar câinele mi-e prieten şî am împărţit în două mica avuţie: scheletul mare, nespus de rigid, aproape dezbrăcat de plăcerile carnale, l-am pus în pungă, pentru mine, pe care am colorat-o, pe la colţuri, cu roş ca să nu se vadă visele devenite aşchii de dor, gura am legat-o c-o fundă, se apropie Crăciunul, – sora mea râde, ştiu că are râsul amar…- … Continuarea →