Arhiva autorului: Lia Ruse

Gândul luminează peste pragul verii (Rar se aşază-n golul din timpul uitat), Fructe răcoroase, umbre limpezite, Sunetul din merii risipiţi în August Pe-un fior de frunze uşor legănat… Polei pastelat din văzduh coboară, Cade în livada cu surâs de aur. Ca-n timpurile de odinioară Ramurile cântă pe verde de laur. Blând, mirosul dulce aiurează-n sus, Dorul curge-n vară, ora în ceasornic, Miere e-n lumina lunecând spre-apus… Peisaju-i vis, pământul e … Continuarea →

2014 Cer ostenit de ploile vărsate!… Duhurile-albastre cu miros de crud, Pustiuri de-ntuneric, le împarte. Vineţiu, văzduhul se umflă spre sud! Cu privire rece, totu-nvăluie Clipa asta goală ce alunecă, Fulgerul, în trosnete, parcă stăruie Parcă, din ce în ce, mai mult, se-întunecă. Ploaia e pierdută într-o-nnoptare Ropotele dese se ascultă-n silă, Cad umbrele-n albastra disperare. Doamne! Ascultă ruga şi ai milă. Mugetul apei întruna aleargă Înspăimântă lumea şi o … Continuarea →

Iar se rostogolesc în aerul dulce Zile împovărate de farmec şi de vis; E vară şi… în spaţiu arde o comoară, E atârnată lumea-n visare ca-n abis. Soare torid, Amiază calmă, galbenă de tei, Un scârţâit de poartă Se reazimă de timp… Şi,.. ca o lunecare, prin spaţiu, Licăresc scântei. Balsamul cerne ploaie – din nuc – Peste-anotimp… Silabele zefirului foşnind în lumină Nu îndrăznesc să-nchege, Cel puţin un cuvânt … Continuarea →

Vară acoperită de ierburi în smaralde Şi pictată-n culori de Dumnezeu pe pământ, Vară luminată de-atâtea clipe calde, Răcorită de evantaiul frunzelor vânt, Tu eşti-mbăiată-n ploi şi zvântată la soare, Primenită cu fotă şi ie-n mărgele, Zilele tale sunt mereu în sărbătoare, Iar nopţile albastre doldora de stele. Arborii, pomii-şi agaţă, pe ramuri, cercei Câmpul se transformă-n galben din verdele crud, Fiecare vietate-şi ţese umbra ei, Iar soarele coboară-ncetişor către … Continuarea →

Pe poteci umbrite clipa-a-alunecat, Un sentiment aleargă, peste vară, Într-un vis cu doruri uşor legănat. Ochi fierbinţi de soare –peste noi- coboară, Scaldă iar grădina cu miros de crin, Cald, aerul vesel tremură miraje, Miere şi iubire – timpul trece lin. Tu mă chemi, eu vin cuprinsă de vrajă… Cum arde privirea! sufletele sună, Vara curge-n vene, curge într-un cânt, (Note muzicale plutesc şi se-adună), Iluzii despletite,… tremură un gând… … Continuarea →

Lunecă zilele verii Cu degete calde, Cu suflarea lor de tei înflorit, Răsfoite-n zări limpezi şi afunde, Pe valuri de aer plutitor Ca un zbor oprit. Câte-un vis trece de la o zi la alta, Cu paşii nopţii prin nostalgia lui, În tăceri adânci îmblânzite de iunie Prin albastra mirare a cerului. E vară! Port, cu mine, o lumină blândă, Când în somnul meu cobori. Din crin în crin iubirea … Continuarea →

Prinde-mi o floare, vară,-n părul brun Pe clipa ta să fiu, din nou, frumoasă, Am prins iubirea făr` să vreau. M-adun Într-o privire dulce şi duioasă… Tu, inimă – de-acum nu ştiu ce fac-! Stai strânsă-n chingi şi baţi ca o pendulă În corpul meu. Eu vreau să-ţi fiu pe plac Dar… dacă tu ai devenit credulă?!… *** Mă răcoresc prin zorile de rouă Şi zburd pe geana soarelui aprins … Continuarea →

Clipa pe care eu am simţit-o Avea ritmul unui vals plutitor… Oare se ştie cum trece prin noapte Sufletul meu scuturând candori !? Deodată o inimă-nvie, Saltă-o-ntâmplare, aprinde-o privire, Ies din emoţii scântei Pe-o tandră amintire. Vino! Îmi şopteşti… Turburătoarea-mi suflare O las să-mi treacă prin noapte, mirat Privirea ta naşte în clipele dulci Fiorul unui strigăt curat. Apoi. Şi-o vorbă va face, deodată, lumină Cu sunete calde răscolind privirea… … Continuarea →

Se înăsprește gerul în zăpadă, Un ceas aleargă orele în fum Și înserarea rece stă să cadă. Spre tine curg iar, gândurile-acum… Clipa de taină-a timpului plecat Rostogolește sângele în vine Neuitând lumina care-a fulgerat Privirea, cu razele senine… E ca și cum aș trece prin tunel Și rătăcesc -dar- uit să iau aminte, Într-o rugăciune, cuibărită-n el, Plânsu-mi răbufnește în cuvinte… Spre tine curg, iar, gândurile-acum! Ce-aș da, să … Continuarea →

Omule! Treci prin faţa casei Îmbrăţişată de viţă sălbatică La geam, o femeie-ngândurată Împleteşte în clipa extatică. Cum ai dat de urma ei?! Învăluită-n taină ca-ntr-o poezie După-amiaza coaptă-n soare Teama o topeşte în euforie. Prin cea dintâi privire, Asupra străinei, s-a trezit Spiritul curat! Pentru prima dată Eşti descumpănit. Vrei să te ridici la înălţimea ei! Pe cărări cereşti Tu, om obişnuit Doar din uimire “trepte să clădeşti?” Ceva … Continuarea →