de Elena Spiridon (23 februarie 2013) Desculţă-alerg prin rourata iarbă, în gleznă simt că mi s-a pus balsam, și sângele un zbor ar vrea să soarbă… vreau să ajung la ceea ce visam. Pierdută-n timp, să mă golesc de toate, de sens, de sevă şi de jurământ; să n-am nimic , doar dor de libertate să mă renasc, s-ajung iar pe pământ. Să cred din nou, că roua dimineții, E … Continuarea →

Autor, Elena Spiridon 24 aprilie 2013 Mi-a lăstărit iubirea din trunchiul putrezit de la subsuoara pământului reavăn îmbătat de aroma verdelui mugurele devine sângeriu rupe văzduhul spre soarele-amorez amețit de lipsa gravitației nu aude glasul topit al ciocârliei aș tăia frunza și floarea și brațele purtate de vânt dar va curge iar seva în cascade va revărsa iar șuvoi de păcate iar tu vei pivota întregul pământ O, crești frumos, … Continuarea →

Autor, Elena SPIRIDON 4 aprilie 2013 Patul acest ținut al iernilor polare mă adună într-un colț ghem de arici să nu mai poată fi tăiată luna și sub pretextul proprietății să vinzi pentru doi bani partea plină apoi îmi dezmorțesc picioarele atingându-le de aurora din podul palmei și decupez adâncul sub formă de inimă.