Autor, Elena Spiridon
24 aprilie 2013
Mi-a lăstărit iubirea din trunchiul putrezit
de la subsuoara pământului reavăn
îmbătat de aroma verdelui
mugurele devine sângeriu
rupe văzduhul
spre soarele-amorez
amețit
de lipsa gravitației
nu aude
glasul topit al ciocârliei
aș tăia frunza și floarea
și brațele purtate de vânt
dar va curge iar seva în cascade
va revărsa iar șuvoi de păcate
iar tu vei pivota întregul pământ
O, crești frumos, sămânță prea sfântă,
desfrunzește-mi carnea în blândul azur
te voi ascunde-n palme și liberă în noapte
vom duce iar izvorul cu noi în șoapte…