de Rareș Fogaș-Panaitescu (5 aprilie 2013) eram încă mic și nu m-au lăsat la cimitir să mă apropii de sicriu mi-au zis lasă-l pe tataie tataie trebuie să se odihnească acum. știam că nu mai are ce să odihnească din el, totuși mama m-a luat încetișor de umeri și m-a dus mai departe, cică să nu stau lângă bunic când se odihnește de parcă l-aș fi sculat eu. când a … Continuarea →

de Rareș Fogaș-Panaitescu și zâmbetul tău e minunat și spărgător și nici nu știu de ce zâmbești și nici nu-mi pasă. oricum cuvintele ar fi prea puține să explici nepricinuita reacție alergică la mine. așa că taci că ești frumoasă când taci și când ștergi praful și-ți văd coapsele cum cotrobăie pe sub rochia ta de casă. îți ștergi și numele cu cârpa găurită de atâta frecuș. așa că taci, … Continuarea →

Autor, Rareș Fogaș Panaitescu 7 martie 2013 Tăcerea ta e asurzitoare și mă face să iau foc. Pune, tu, băiete, flacără în halbe și cobzarul să ne cânte de incendiu. În tăcerea ta, ochiul devine organul nefericirii, iar noi doar piele și amprente. Poezia este, în tăcerea ta, limba noastră cea de toată zilele uitată, iar îngerii își spun, în cer: Dor! Dor! Întru! Întru! Mă doare o pisică în gleznă … Continuarea →

Autor, Rares Fogaș Panaitescu 7 martie 2013 când poezia vine la mine, mă bărbieresc și îmi pun cămașa bună. fac cafeaua , miros țigările să fie ale mele, o aștept la masa din bucătărie, unde se fumează cel mai bine. nici n-o auzi când pășește tiptil pe pavelele din curtea mea, parcă merge sub apă. înaintează lent, își acoperă fața, nici nu vrea să vadă mizeria câinelui meu din dreapta … Continuarea →