Pentru Grigore Vieru Vîntul coseşte zarea de otavă, Dar în privirea lui foşnesc cocori Ducînd pe-aripi istoria bolnavă, Eternitatea-n voi culege flori. O, el e-un crin pe care-l scapă cerul Rugîndu-ne să i-l întoarcem cînt. Deschideţi geamul, a-nflorit Vieru, Frumos ca un poem doinit de vînt. Din cer se-abate-o mare de lumină, Zăpada ei începe-a nămeţi Lumea care-a plecat ca o străină Sub lutul ce învaţă-a ne rosti. Arhanghel peste … Continuarea →