Arhiva autorului: Luisa Neruţ

Vine o zi când zidurile cad singure fără să aștepți surparea timpului; printre file plânse găsești sufletul îngălbenit aerul ia forma gurilor uscate coși cămașa cu flori false ieși în lume desculț departe sfâșiat de zile impare nu ai urechi pentru vaietul deșertului nici ochi să privești înapoi nu e timp pentru gânduri nici să faci mătănii pașii trec dincolo de ruine în lumea pe care ai lăsat-o într-un ieri … Continuarea →

De cele mai multe ori plec din mine să-ți fac loc trezesc curcubee și sorb amarul cireșelor numărate din șase în șase uit de pumnii strânși în care țin lumea mea încercând la răscruci să te adun în mine toate le fac în timp ce mă-mpart între noapte și zi între zvonuri ovale iar tu intri străbați fiecare culoar mă știi pe de rost cu tot geamătul din lume te … Continuarea →

E toamnă iar pe-aleile tăcute… Frunzişul se aşază spre-adormire; Gândiri mai vechi şi noi, azi sunt ţesute Pe-un fus nostalgic nedorind umbrire. Tăcuţi, de mână, iar străbatem locul Poetului ce ne-a hrănit iubirea. Sub teiu-i încă dăinuie sorocul Acelor versuri ce ne-aprind privirea. În braţe mă cuprinzi cu sfiiciune Când vers mi-aşezi sub tandră mângâiere, Şi toate-n jurul nostru vor s-adune Trăirea ce ni-i lungă mlădiere. Azi ştiu că moştenirea-i … Continuarea →

Flămânda încercare a suflului bolnav Străbate tâmpla mută şi braţele inerte, Zvâcnirile febrile dezlănţuiau mai grav Finala opintire a clipelor incerte; Orbitele atee priveau cărarea firii Dar ceasului de piatră, doar dalta-i este zvon; Dumbrăvile de vise, sub gâdele gândirii, Adăposteau suspine şi rugi ca-ntr-un amvon; Urmam plutirea smirnei pe îngânări de vânt Când giulgiul mov al nopţii mă învelea în criptă De valuri făurită – un petec de pământ … Continuarea →

Nu ştiu nici azi de ce cuvântul tău m-apropie mai mult de romanţa pământului ud Nu ştiu nici când braţele tale m-au arătat luminii Ştiu doar că nu mi-a fost de-ajuns să mă pot defini prin atâtea frunze galbene până nu m-ai înălţat pe umerii tăi să văd că şi îngerii palizi strălucesc apoi odihnindu-mi insomnia în palmele tale să învăţ cum se frământă icoane mărunte din lut De-abia atunci … Continuarea →

Priveşti bizar la clipe,-n scrumiere,Zvâcniri de bronz sculptează pe obraz.În somn îţi mângâi visul, ştiu că-i treazPurtând cortegiul verii care piere… Dar timpul nu adoarme nicidecumSub troiţe de frunze, ci-n cădereTrezeşte siluete efemere,Chiar dacă simţi că toamna-i nu-ştiu-cum,Prin vise, fum si foi ai dezertat… Ţi-am spus că înc-o frunză-a mai căzutPe-acelaşi drum ce calea ţi-a-nchinat?Mereu în toamna-aceea am crezut!Iar azi, prin ochii tăi am revăzutCum anii trec prin noi, treptat-treptat.