Autor, Lia Ruse
6 martie 2013
Încercănată, iarna trena şi-o târăşte
Mâhnită, coborând se dispersează în abis
Şi melopeea în aer se topeşte,
Gândurile sumbre plâng pe margini de vis.
Prin poarta deschisă pătrund fire-aurii,
Acorduri vechi şi umbre proaspete foşnesc.
Văzduhul iar vibrează de-atâtea simfonii
Că nouă doamne-n vârstă acum, acum sosesc:
Din zarea argintie babele-apar pe rând
Cu-anotimpul blând având aceeaşi vârstă,
Cu flăcări potolite pământul legănând,
Respectă riguros înscrierea pe listă!
Prima dezmiardă ziua-n caldă-mbraţişare,
Înaltu-l modelează lunecând pe nor,
Cu braţul oferă-atâtea mărţişoare
Şi lumea-şi pune speranţa-n norocul lor.
Alta alungă ceaţa prin descântece
Iată, cum prin degete-i curge lumină!
Necunoscut e piscul peste care trece
Firii-ncuviinţând trezirea divină.
În rochie imaculată cu paiete
A treia, argint risipeşte pe pământ
Ea poartă-atâta aur cu sclipiri-n plete
Dar,.. îngenunchează aplecată pe vânt.
A patra ajunge şi-n închipuire…
Iată cum alege flori de primăvară!
Aduce umbră prin clipa-n prelungire
Şi-apoi, se retrage atât de uşoară!
O soră-a lor se strecoară prin boschete
Crescând muguri risipiţi pe crengi-aplecate…
Învăluită în voaluri violete
A şasea, din răsfăţ, varsă lacrimi curate.
Văzduhul mută, din nou, tăcerea-n iarbă…
-Muzică-n surdină în suflet şi în gând-.
A şaptea-şi plimbă cuvintele în salbă
Şi-n amintiri îşi scaldă suflul ei plăpând.
Cum,..a opta tandră, pe-aripi subţiri, spre cer,
În cercurile ei de nepătruns, dansând
Cu pasu-atât de sprinten, plină de mister,
Ameţitoare depărtări, de noi, apropiind,
Aduce,-an de an, această sărbătoare
Cu basmul în care cuvintele se ţes
Ni-l picură-n suflet ritmic, lucitoare
Apoi se pierde-n timp…o. asta-i de-nţeles!
Frumoasa doamnă cu braţul plin de flori
Şi-n privirea sărbătorii-nveşmântată
Intransigentă, pură, aprinde culori…
O,”măreţia”… femeii e-nchinată!
…………………………………
Ultima -în rochie sobră-, elegantă,
Duios, împarte patruzeci de mucenici
Cu lumini sfinte şi flori în ghirlandă.
Apoi… şi ea, pentru un an, pleacă de-aici!…