Arhiva autorului: Luisa Neruţ

Te-aştept pe-aleea noastră cu platani Să răsfoim povestea de-nceput În care-am adunat, ani după ani, Iubiri şi doruri, clipe ce-au durut. Mi-e dor de meri, de nucii din livezi Sub care ne-ascundeam de-atâtea ori Când soarele blajin, de la amiezi, Se tot scălda în stropii din vâltori; Ce roze-n păr, uşor, îmi strecurai, La gât prindeai eşarfe de-adieri… Parfumul tău, ca florile de ceai , Îl simt şi-acum, de parcă … Continuarea →

E-o seară-n ton cu apele tăcute, Din când în când, doar vântul mai cuvântă Prin filele ce fruntea ţi-o frământă, Iar tu le-aduni – cu vrute şi nevrute; În vechiul sfeşnic arde ziua frântă… Ce-i pasă ei că urmele pierdute Se risipesc, văzute, nevăzute În vechi şi noi? Şi-afară-i noapte tâmpă… Din plete-mi răsuceşti blonde inele, Din gene-mi curg idei neprefăcute, Iar îngerii privesc după perdele; Sunt orele de-acum şi … Continuarea →

M-aşez sub vişinul cărunt Să-mi spună-o vorbă despre tine, El cheamă vântul să m-aline, Şi vine-ncet, tot mai mărunt… În braţe strâng genunchii goi, În mine-adun gând lângă gând… Iar frunze cad pe rând, pe rând, Ca o romanţă veche-n doi; Aş vrea s-o scriu… dar oare pot Să scurg din cer fir de cerneală Şi să-l aştern pe o petală Să-mi fie-alin, să-ţi fie tot? Se răstigneşte-n zare-apusul Făcându-mi … Continuarea →

Val şi ceaţă în cascadă Pe la ţărmuri fac escale; Tu, din versuri, faci arcadă Peste stâncile opale; Tot amurgul e-o şaradă Cu tâlcuri filosofale… Val şi ceaţă în cascadă Pe la ţărmuri fac escale; File, păsări, vin grămadă, Gândurile-o iau la vale Transformându-se în nadă Clipelor ce-nghit agale Val şi ceaţă în cascadă.

Două braţe argintate leagă ţărmuri depărtate Iar lumina le e farul cu ecou- singurătate De o parte lungi păduri ce-şi adoarme zbucium surd Iar în dreapta se aşterne câmpul ud de timpul crud Noaptea-i paznic peste toate iar în liniştea nocturnă Norii-aleargă fără ţintă dezlegând ploi ce răsună Vântul bate-n stâlpi de fier deşteptând luciri de ape Iar în stâncile-nverzite valuri negre stau să crape… Dunărea-şi îneacă pânza ce-o cuprinde … Continuarea →

Că sunt frumoasă… mi-ai spus de-atâtea ori, dar parcă niciodată nu fuse ca şi-n zori, când m-ai adus din vis în ale tale braţe, şoptindu-mi două vorbe – atât de dulci şi hoaţe, că-mi şi fură sărutul ce rătăcea prin flori! Şi Martie roşii, ca macii de pe buze – când rostogol făcură prin voalurile bluzei – în care ne pierdeam! Dar ce ne pasă nouă de fâstâcirea lui, când … Continuarea →

Când plânge-o roză într-o carte Şi-nvie urma palmei tale, Simt adierea de departe Ce se aşează-n vechi petale; De toamna-n sân o să mă poarte, Mă vor veghea ecouri pale Când plânge-o roză într-o carte Şi-nvie urma palmei tale; Iar mă topesc parte cu parte De dorul clipelor ovale Ce-s mângâieri fără-de-moarte, Şi-adorm tânjind alintul moale Când plânge-o roză într-o carte…

Încă o iarnă se mai duse lăsând în urmă doar un zvon că peste creste cu brândușe ultimii fulgi joacă șotron În vale-i mare ciufuleală de muguri ce plesnesc vioi când ploaia nărăvașă spală cojocul alb de pe zăvoi; O gâză mică, zgribulită se-adăpostește repejor sub o ferigă adormită de basmul unui zburător… La geam, doi picuri se răsfață pe fruntea unui ghiocel ce vrea să scrie o prefață pe-al … Continuarea →

E noaptea fulgilor de nea… Tăcerea-mprăştie mister, Doar aburii blânzi din cafea Colindă timpul auster În rondul defilării văd Figuri ce-adulmecă gândiri, Rotirea-n care mă-ntrevăd Izbeşte ochiu-n definiri Ecoul pare o priceasnă Ce- `nalta sufletul spre cer, Zborul orbeşte dorul – caznă – Ce-a fost mai ieri…azi, toate pier! E noaptea fulgilor de nea… Erup dorinţele şuvoi, Doar noi şi Spheers la o cafea Şi ninge blând cu-n basm în … Continuarea →

Minuni lila m-ascund în ierni trecute, Păpuși de pluș mă încălzesc în vis, Ciocnesc pe rând idei – troiene mute, Ne-amestecăm pe rând într-un abis; Nici viforul albastru nu mai geme Nici doine pe la cuiburi nu mai sunt, Doar sub omăt mai scârțâie poeme Doar eu și ele ne-adunăm cărunt.