Definiții eretice

Publicat de Costel Zăgan, 15 decembrie 2013

* \”A\” este vocala ce dechide toate gurile! * Absurdul este realitatea ieşită din ţâţâni. * Adevărul este liantul şi fermentul unei prietenii. * Aforismul este cel mai lapidar templu. * Agricultură: cultură cu prefix la ţară. * Amintirea nu-i partea erodată a prezentului, ci avanpostul lui. definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (2 martie 2009) * Arta: reducţia metaforică a realităţii. * Autorul este un individ dubios: se … Continuarea


Ajun de Crăciun

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 9 decembrie 2013

În livada mea ce-i albă stau copacii aplecaţi. Nu de fructe, ci de-o salbă de omăt şi-s îngheţaţi. Câte-o frunză ici şi colo, câte-un măr ce-i zgribulit şi pe-o creangă cântă solo un piţigoi mai dezmorţit. iar din norii argintii a-nceput încet să cearnă fulgi albi, mici şi zglobii. E Crăciunul şi e iarnă. Din văzduh se-aude-un clopot clincăind cam vesel, spun, iar pe casa mea un ropot de paşi … Continuarea


Distihuri rebele

Publicat de Costel Zăgan, 8 decembrie 2013

* Weekend în aer Dracula vă recomandă o ţeapă reconfortantă * Clar de inimă albastră Stea răsai din cerurile vechi copilărie cu cireşe la urechi * Politică incoloră Dracula nu vă recomandă proştii pe bandă rulantă * Politica lui Dracula Domnilor şi jos şi sus contează ţeapa-n plus * Rug fără limite Arzi iubire pe de rost copilul care-am fost * În numele trandafirului Trandafirul parcă-i prost repetă primăvara pe … Continuarea


Zăpezi, numai zăpezi

Publicat de Lucreţia Ionescu Buiciuc, 6 decembrie 2013

Mi-e frig. Îmi încălzesc degetele cu versuri ce caută “gaura neagră” a destinului ţesută din anii şovăitori în drum spre bine, ici-colo, câte o stea adusă de cei Trei Crai colindă, la ceas târziu, lacrima de mir. Zăpezi, numai zăpezi mi-au troienit sufletul bolnav de pe vremea când se coceau cireşele de mai în vechiul turn, din ograda bunicii. Învelesc ochii cu ceaţa amară a singurătăţii, clopotul a uitat să … Continuarea


Andrei

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 4 decembrie 2013

Andrei era singur într-o lume mult prea dură pentru vârsta lui. Avea doar opt anișori și trecuse prin mai multe necazuri decât ar face-o un adult. De când e pe stradă a învățat să se descurce singur. Atunci când primește câte un bănuț de la un trecător milos, își cupără plăcinta lui preferată cu brânză. – Am avut și eu o familie până să moară tatăl meu – ne povestește … Continuarea


Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei

Publicat de Costel Zăgan, 30 noiembrie 2013

Doamne ce s-ar întâmpla Dacă aş duce un trandafir la tâmple Pornite ar înflori însuşi crivăţul iernii absolute Foc concentrat autoportret în ţăndări Posteritate distribuită în aval bucată cu bucată Nevroză vas comunicant al acestei comedii (in) umane În spatele oricărui zid al plân gerii umbra îmi este iar întoarsă pe dos Discipol al singurătăţii în doi Uit că tăcerea are întotdeauna ultimul cu vânt Şi iar visez foc cu … Continuarea


Preludiu

Publicat de Lia Ruse, 29 noiembrie 2013

Lâncede funii lungi de umbră Se ȋntind peste bietul pământ, Se presimte răsuflarea sumbră A aerului aruncat pe vânt. Mirat mai rotește pământul Un ornic cu acele-n soare Iar vremea alunecă-n cântul Foilor de porumb șușotitoare. Razele soarelui se chircesc Printre genele-i blând alungite, Văzduhul, ȋntr-un fel copilăresc, Se-agată de clipele smucite. Prin guri nevăzute curge mușcătura Câmpul se lasă locuit de-un gol Căci iarna-și arată făptura Printre gratii de … Continuarea


Familia Rallet şi Bucecea

Publicat de Iulian-Cătălin Nechifor, 27 noiembrie 2013

Familia Rallet este de provenienţă levantină şi ajunge în spaţiul românesc la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Italiană de origine, familia Rallet s-a stabilit în secolele XIII-XIV în Constantinopol, în decursul timpului grecizându-se. Reprezentanţii ei au fost trimişi ai Veneţiei în capitala otomană, unde au apărat cu succes interesele Republicii. Numele de Rallet a fost luat după stabilirea în Principatele Române, în locul celui de Ralli cu care veniseră. În Moldova, … Continuarea


Armonie în poezia istorică

Publicat de Ana-Maria Dudău, 24 noiembrie 2013

Eminescu scria într-unui din manuscrisele sale: „cel ce cântă se dezmiardă şi pe el şi pe ceilalţi\”, gândind mai sus decât la agrementul, la plăcerea estetică imediată: urmărea efectul legilor muzicii, al legilor orfice, de a concilia contrariile . În această viziune orfică, universul eminescian se însufleţeşte muzical, plenitudinea mult visată a macro şi microcosmosului exprimându-se în armonii sonore. Lira lui Orfeu, des citată, avea virtuţi magice ştiute asupra naturii. … Continuarea


Vine o zi

Publicat de Luisa Neruţ, 23 noiembrie 2013

Vine o zi când zidurile cad singure fără să aștepți surparea timpului; printre file plânse găsești sufletul îngălbenit aerul ia forma gurilor uscate coși cămașa cu flori false ieși în lume desculț departe sfâșiat de zile impare nu ai urechi pentru vaietul deșertului nici ochi să privești înapoi nu e timp pentru gânduri nici să faci mătănii pașii trec dincolo de ruine în lumea pe care ai lăsat-o într-un ieri … Continuarea