A început de când a mers la şcoala. Şi nu s-a mai oprit. În fiecare seară se decorporaliza şi se reîncarna în diverse persoane. I-au zis că nu e normal, au încercat să-i dea ceva tratamente, pastile, picături. Nimic. Deochiuri. Nimic. Seara dispărea, dar nu fizic, ci aşa cu mintea, nu mai era el. Câteodată dacă-l întrebai ceva, poate că-ţi şi răspundea. Dar de cele mai multe ori nu te … Continuarea →

Ai făcut ochi? Treci şî ti spală pi faţă, treci şi spală ochii, nu vezi că eşti plin di puchi. Aşa, dă bine, freacă bine c-o mai rămas negreală di ieri, ţî s-o lichit tăt colbu’ di pi drum. Hai, că-ţi mai torn o cană, că una văd că nu ţî-i distul, da’ dă-te mai încolo, că faci şuiuc, aici, pi carare. Pi dinţi? Ci, dacă n-ai periuţa, cu degitu’ … Continuarea →

Tot ce citiți aici este aproximativ adevărat. Nu se poate pretinde ca după 100 de ani cineva să-și aducă aminte cu exactitate cum s-au întâmplat lucrurile. Dar să o luăm ca o povestire, ca o ficțiune și nu ca o reconstituire a faptelor, cu toate că asta facem. Narris, familia Narris, Jan – eroul povestirii noastre – și tatăl său, au venit în Canada pe la 1850. Au plecat în … Continuarea →

Acuma, că-s de patruzeci şi mai mult de cinci ani, mi-am dat seama că, de mic, am plecat în viaţă fără viitor. Şi am să vă spun cum a fost şi cum am făcut rost de unul şi eu, ca mai toată lumea. La şcoală, profesorii îmi ziceau că-s o coadă de câine înscăietă. La început nu prea am priceput ce-i cu coada şi cu câinele, dar odată pricepută zicala, … Continuarea →