Etern(nul) eter

Publicat de Vasile Popovici, 15 octombrie 2013

Etern eterul mă înconjura şi-ntregul univers citea din carte. Eram în fiecare-atom şi nu era pe nicăieri aproape ori departe. Ca funigeii, foi rupte printre căi lactee zburau, oprindu-se prin galaxii cu stele. Mă cuprindea un dor de ducă după ele, cercam să plec spre-acel necunoscut, dar pe pământ mai aveam treburi de făcut. Visam… Visam c-aproapele de lângă mine pe care l-am iubit precum şi el pre mine m-a … Continuarea


Poetul

Publicat de Vasile Popovici, 10 octombrie 2013

(Apus de soare palid, ruginit!) În mersu-i gârbovit şi pe o parte, cu pas încet, nesigur, rebegit, îşi sprijin’-osteneala de o carte. E tot avutul lui, e tot ce-a strâns: şi plus, şi minus infinit, în carte, şi-atât durut plăcut, dară şi plâns, şi-atâtea vise şi visări deşarte!


Demonul angelic

Publicat de Vasile Popovici, 3 octombrie 2013

Visez, iar visul meu parcă-i aevea şi-acelaşi demon-înger mi s-arată; el este cum e în poveste féea şi seamănă c-un drăcuşor de fată. Eşti îngerul ori demonul din vale, ce îmi apari mereu în vis? nu ştiu, dar îţi aştern în cale covor de flori de măr şi de cais. De eşti un înger despre care-au scris poeţii ori demonul din Valea-adâncă, cobori din vis în pragul dimineţii ca roua … Continuarea


Ex nihilo nihil*

Publicat de Vasile Popovici, 30 septembrie 2013

Cât poate însemna să iei nimic dintr-un nimic mai mare? Ce te îndeamnă şi să vrei să ai ce toată lumea n-are? Cât poate fi mai mult când pui nimicul mic într-altul mare? de am venit, suntem ai cui când tot ce mişcă, totul moare? Veriga lipsă, tot pierdută şi, de-am găsi-o, cui folos când lumea asta e bătută ’n cuie ca pe un Cristos? Vii din nimic şi-n el … Continuarea


Lie, ciocârlie

Publicat de Vasile Popovici, 27 septembrie 2013

Vino prietene la mine, la ţară, să asculţi ciocârlia cântând, sfredelită în ţinutul Dumnezeului! Când treci pe lângă mine-mi zici, uitându-te chiorâş şi cu resentiment: ”ghiolbanule!” ori ”măi plăvane!” ori alte ţărănii. Şi nu mă supăr, orăşanule, pe tine. Ba, dimpotrivă, te respect. Respect şi pentru burgul tău medieval, am, prietene-orăşan; nu-ţi sunt duşman. Altfel, nu te-aş chema la mine, la ţară, să auzi cântând cocoşii-a treia oară şi să … Continuarea


Şi toamna asta…

Publicat de Vasile Popovici, 25 septembrie 2013

Şi toamna asta e vetustă,trasă la şapirograf,aceeaşi variabilă arcadică nedeiecu brume mustuind aromele din vii,cu-aceeaşi fizionomie frustră,cu violet bacoviance-mi bate-n geam în nopţile târzii. Iar eu, matusalemic,mai întârziică încă mai am treburi(printre-atâtea paradoxuri câte sunt)să-mi duc până la capătexilul pe pământ. Şi-n variabila arcadică nedeie,mi-e gândul dusla vremurile numai cu apus, –la demonul-angelic, – atică-fée – ,heraldică efigiecu chip de dumnezeie.


Gentillesse

Publicat de Agata, 14 martie 2013

Autor, Vasile Popovici 14 martie 2013 Eu sunt poet, iubito! şi-ţi pot da tot ce vrei, îţi dau 2-3 luceferi, dar ce să faci cu ei? Te pot plimba în voie cu Carul mare-ori Mic, pe drumuri de lactee, prin Marele Nimic. Îţi pot da tot ce vrei, şi soarele şi luna, din stele câte-ţi dau, nu poţi avea nici una. Ţi-aş da un univers ca să le ai pe … Continuarea


Povestea filelor albe

Publicat de Agata,

de Vasile Popovici 14 martie 2013 Povestea filelor albe (rămase-n răbojuri nescrise) e trista poveste de-o vară a viselor noastre ucise. Povestea filelor albe e tot ce-am lăsat netrăit, sincope din dragostea care în spuza jarului s-a mistuit. Povestea filelor albe e golul, e hăul din noi, cărarea pe care n-am încăput, să mergem în viaţă-amândoi.


Altair

Publicat de Agata,

de Vasile Popovici 14 martie 2013 Apropiata Altair* îşi lasă strălucirea-n curgere pe un fuior de raze, pornită de atâţia ani-lumină, s-ajungă în exilul meu, de pe acest pământ cât firul de nisip şi efemer în univers. Rătăcitor în Marea Risipire – cum toate rătăcesc – pe căi luminice printre tenebre, nebuloase, galaxii. Şi-mi vindecă-ntunericul cu strălucirea care curge pe un fuior de raze în nopţile târzii.


Mutatis mutandis

Publicat de Agata,

de Vasile Popovici 14 martie 2013 Că prea ne-am risipit şi am ajuns de plâns şi aplecaţi cu mâna-ntinsă ca la pod; ciumaţi şi de ocara lumii am ajuns, de parc-am fi ieşit din altfel calapod. Mulţi monştri s-au născut din pricină că prea mult am dormit ne-ntorşi pe conştiinţă; că ţara ne e no man’s land, cui cauţi vină, de nu ne-am mai întors la propria fiinţă? Intermitent, mai … Continuarea