Arhiva autorului: Ştefan Serşeniuc
N-am timp
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 3 februarie 2014Cum câstigi timp? Ca să câştig cât mai mult timp, beau multe cafele. La cinema, cât timp văd filmul, mă sărut cu vecinii de scaun şi aşa rezolv problema cu idilele. Deh, toţi am avut câte una. Mă grăbesc, sunt în mişcare continuă, stau atent, cu ochii pe clepsidră să văd ce oră e. Sunt trist şi vesel în acelaşi timp, e mai economic, se risipeşte mai puţin. Intru în … Continuarea
Sara
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 18 noiembrie 2013Ia sî vad, aşa, şî călcâili !? Ceal’lalt, al doilea, cini era cu tini măi, ca nu-mi mai aduc aminti? A, ia uiti cum s-o nimerit in sara asta, o fatî c-un băiet, o fatâ c-un băiet, aşa, ca la gioc. Am zîs eu cî fetili-s mai cuminţi dicât băieţî, uiti’s mai curati. Hai, zvârli apa că-i murdară. Fanică, tu, la urmă, că tre’ sî torni apa, uncropu’, că eşti … Continuarea
Jocul cuvintelor
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 11 noiembrie 2013Povestea noastră este adevărată de data aceasta. S-a întâmplat undeva prin Canada, nu spun unde şi nici când, iar numele personajelor bineînţeles că le-am schimbat, aşa că povestea un pic este adevărată, iar restul este închipuire. Deci mai pe scurt, o parte ireal şi o parte imaginar, căci nu puteam să copiez povestea de undeva şi să o vând ca fiind a mea. Acum, ce-i imaginar şi ce-i ireal o … Continuarea
Poetul vesel
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 9 noiembrie 2013Cu hârtia în faţa ochilor, cu două creioane bine ascuţite, Ovidio se chinuia să scrie o poezie. Un creion albastru, pentru idei şi altul roşu pentru idei bune. Avea în dreapta lui dicţionarul de rime, un cărţoi enorm, unde aşteptau să fie folosite mai toate rimele posibile şi imposibile, mai toate rimele deja rimate în vreo poezie sau cele ce aşteptau fremătătoare să rimeze între ele, într-una nouă. Rime trecute … Continuarea
Domnul Francesco Sisi
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 3 noiembrie 2013Domnul Sisi Francesco lucra de la 18 ani la Regionala Căilor ferate. Acum avea 68 de ani, socotiți și voi și o să vă dea 50 de ani. 50 de ani bătuți pe muchie. Lucra de luni pînă luni, duminică și sâmbătă incluse. Şapte zile din șapte. La început i-au zis că locul de muncă e ăsta, vrei nu vrei, așa se lucrează. Dacă ar fi trebuit să angajeze o … Continuarea
Omul cu o mie de vieți
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 30 octombrie 2013A început de când a mers la şcoala. Şi nu s-a mai oprit. În fiecare seară se decorporaliza şi se reîncarna în diverse persoane. I-au zis că nu e normal, au încercat să-i dea ceva tratamente, pastile, picături. Nimic. Deochiuri. Nimic. Seara dispărea, dar nu fizic, ci aşa cu mintea, nu mai era el. Câteodată dacă-l întrebai ceva, poate că-ţi şi răspundea. Dar de cele mai multe ori nu te … Continuarea
Dimineaţa
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 23 octombrie 2013Ai făcut ochi? Treci şî ti spală pi faţă, treci şi spală ochii, nu vezi că eşti plin di puchi. Aşa, dă bine, freacă bine c-o mai rămas negreală di ieri, ţî s-o lichit tăt colbu’ di pi drum. Hai, că-ţi mai torn o cană, că una văd că nu ţî-i distul, da’ dă-te mai încolo, că faci şuiuc, aici, pi carare. Pi dinţi? Ci, dacă n-ai periuţa, cu degitu’ … Continuarea
Povestea domnului Narris, strâns legată de cea a orașului Narris
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 22 octombrie 2013Tot ce citiți aici este aproximativ adevărat. Nu se poate pretinde ca după 100 de ani cineva să-și aducă aminte cu exactitate cum s-au întâmplat lucrurile. Dar să o luăm ca o povestire, ca o ficțiune și nu ca o reconstituire a faptelor, cu toate că asta facem. Narris, familia Narris, Jan – eroul povestirii noastre – și tatăl său, au venit în Canada pe la 1850. Au plecat în … Continuarea
Autobiografie
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 19 octombrie 2013Acuma, că-s de patruzeci şi mai mult de cinci ani, mi-am dat seama că, de mic, am plecat în viaţă fără viitor. Şi am să vă spun cum a fost şi cum am făcut rost de unul şi eu, ca mai toată lumea. La şcoală, profesorii îmi ziceau că-s o coadă de câine înscăietă. La început nu prea am priceput ce-i cu coada şi cu câinele, dar odată pricepută zicala, … Continuarea
Lenea ca stare naturală
Publicat de Ştefan Serşeniuc, 16 octombrie 2013Lenea ca stare naturală. Orice obiect tinde, datorită forţei de gravitaţie, să-şi găsească punctul de echilibru, de repaos. Dacă pui o bilă pe o ridicătură, o ia la vale şi nu se opreşte decât în punctul cel mai de jos. Dar odată ajunsă aici, se linişteşte. Calul trage la căruţa numai dacă-l înhami şi-i dai cu biciul, eu n-am văzut nici un cal să-şi pună singur zăbala şi tot harnaşamentul, … Continuarea