Arhiva autorului: Ştefan Serşeniuc

„Are şi sezonul de vârf avantajul său. În afară de plajă, de soare şi toate celelalte, întâlneşti şi lume nouă, nu mereu aceleaşi feţe…” gândi Aurelia, Rely, pentru amici. Să fi avut treizeci? Să nu fi avut treizeci? Asta nu avem de unde să ştim, cert este că era frumoasă, atractivă şi de ce nu, cum i-a spus un fost iubit, avea călcătura sexy. La început nu a ştiut Rely … Continuarea →

M-a luat şi pe mine, mi-a dat-o ea, e clar. Poate am avut-o eu primul, ori ne-a luat pe amândoi deodată? N-are importanţă! E ca o gripă, numai că nu ai febră, transpiraţie şi roşu în gât. În rest, e la fel. A, ar fi o diferenţă! E adevărat, e contagioasă la infinit, dar se ia numai din doi în doi, în perechi. Leac n-are, dar nici nimeni nu-l caută. … Continuarea →

Haidi uăi cî m-aşteaptî şăfu’, mişc’ti mai răpidi cu escavatoru ceala, ci parcî n-ai mâncat di diminiaţî. Încarci sau ti faci? Hai!… Cum uăi di cari năsâp? Cum di cari? …Năsâp! Di ci, di câti feluri ai? Nu uăi, nu ma fă sî telefonez lu şăfu’, cî-i nervos, deja mi-o tras o feşteleală di diminiaţî… s-o fi certat iar cu aceia a lui, cu putana*1 ceia a lui… Uăi, răli-s … Continuarea →

Sunt un păcătos. Nu prea-mi reuşesc rugăciunile. Ori n-am intonaţie de popă, ori nu le ţin minte, se ştie, trebuie ştiute pe dinafară. Aşa că ascult Bach şi Vivaldi. Cu ardoare. Cele scrise pentru El. Şi mă strecor şi eu printre note, poate m-aude. Oricum, am făcut o listă cu toţi cei ce i-au cântat osanale şi cei ce i-au pictat aşa frumos chipul, sculptorii incluşi. O iau cu mine … Continuarea →

Suma invidiilor dintr-o arie geografică dă puterea economică a suprafeţei în cauză. Singurul lucru care produce bogăţia este invidia. Văd şi vreau şi eu. Nu mergea bine maşina veche, telefonul cu butoane bulbucate? Ba da, dar taciscrinul atrage atenţia mai mult şi încă nu-l au toţi, ceea ce mă face, nu pentru mult timp, unic. Vecinul încă mai are carburator, în schimb eu am ceva electronic, ceva ce costa dublu … Continuarea →

Sunt trist că-s nenorocos. Jalea mă cuprinde de subsiori, mă duce la braţ prin târg şi mă dă de exemplu ca incomparabil. Plâng cu lacrimi adevărate dar ori e cald afară şi se evaporă, ori am obrazul de sugativă… Nimeni nu mă vede şi nu mă crede. Să-ncerc să plâng cu lacrimi colorate poate atrag atenţia? Lila, roşu, verde-crocodil-deschis? Şi mi-e o ciudă că în loc să mă plângă de … Continuarea →

Mămăliga îmbunătăţită… „– Ei, nu ştiu măi băieți, da’ parcî nu mai ari nici un gust măliguţa asta. Când eraţ’ voi tăţi grămadî nu mai dovidem la mâncari şî acuma o fac tot mai mititicî şi tot rămâni… Ira şî aracan di mini…” Nu mai are nici un gust mămăligă asta, când eraţi voi cu toţii nu ne ajungea şi acum o fac din ce în ce mai mică şi … Continuarea →

Eu cel mai mult iubesc pantofii cu toc! Ăia decoltaţi şi cu ştrasuri pe lateral. Dar nici ăia fără, nu-s urâţi. Ştii, am o pereche în două culori, înăuntru roşu şi pe dinafară galben. Aşa, o roşie şi o lămâie! A, stai c-am uitat, mai mult decât pantofii, iubesc Pe aripile vântului şi pe Scarlet O’Hara, care, precum ştii, nu era o fată frumoasă. Dar mie-mi place, că aşa-s eu, … Continuarea →

– Maurizio, acum, după zece ani de căsnicie, dacă tot suntem aici să vă sărbătorim, poţi să ne spui dacă ai fost sau nu fidel soţiei tale. – Ei şi tu, astea sunt chestii de familie, nu se fac întrebări din astea de faţă cu toţi, chiar dacă suntem amici de-o viaţă… – Răspunde, Maurizio, uite, eu nu ţi-am pus niciodată întrebarea asta şi mă bucur că Mario a lansat … Continuarea →

Iubesc culorile oricare ar fi ele, le am în inimă pe toate. Odată eram îndrăgostit de roşu. Cu părul roşu, cu buzele roşii, cu pistrui roşii. Am încercat să-i număr odată, dar mi-ai zis să mă opresc, că se gâdilă. Acolo. Când mi-a căzut cu tronc galbenul îmi păream bogat. Eram fudul şi chiar am început să fiu avar. O voiam toată pentru mine. M-a părăsit, voia să fie darnică. … Continuarea →