Arhiva autorului: Vasile Popovici

Eu te ştiam de la-nceputul lumii. *** Când ne vom întâlni vreodată – dac-o fi să fie – vom sta tăcuţi, fără cuvânt, vorbindu-ne prin gânduri, subliminal, privindu-ne-ndelung, de parc’-am fi nişte-arătări din universuri paralele ori perpendiculare ce, dintr-un accident în superspaţiu, ne-am întâlnit – ca o sfidare-a unor legi pe care nu le stăpânim, pe care nu le ştim şi nici nu le vom şti în viaţa asta – … Continuarea →

Povestea noastră nici n-a fost poveste şi-am fi putut să îndreptăm greşala păcatului până la capăt dus – c-aşa ne-a fost să fie învoiala – Nu ştiu ce a pricinuit, c-atât de apostată şi vrăjmaşă, în marea-ţi risipire te-ai grăbit, neapucând măcar să îţi închei toţi bumbii la cămaşă. Atât te rog când eu voi fi sub cruce: aruncă-mi nuferi albi pe ţărna-mbătrânită; îmi voi păstra credinţa-n veşnicie, c-ai fost … Continuarea →

Se cârduiesc în zi cocorii a plecare, cu eleganţă-n zbor a bun rămas; câţi dintre ei nu îşi vor mai găsi popas decât pe valul zbuciumat de mare?! Când au venit, în primăvară timpurie – entuziaşti, copiii: „au sosit cocorii!” – se desluşeşte-albastru-n faptul aurorii pe care vor pleca în toamna netârzie. În zborul de cocor sunt ciclurile lumii, mereu aceeaşi ireversibilitate, iar emergenţa în transcendentalitate, e restitutio integrum în … Continuarea →

Sărmani poeţi, voi demoni sacri, ce v-aţi deprins cu poezia, ne amăgiţi că voi sînteţi acei ce lumea o preschimbă cu versul vost’ în alchimia, dar cum se face, au nu ştiţi că nici de foame, nici de sete, nu ţine poezia?! Şi nu ştiu ce motiv mă-ndeamnă să vă ascult minciunile edulcorate şi poate nu ştiţi ce înseamnă o rimă ori un coriamb, ori un dactil, un vers în … Continuarea →

A adormit pe plajă marea şi a plâns cu capul pe meduze verzi şi cochilii de melci; din nestingher şi nepătruns abis a strâns pentru ghicit ţigăncilor din şatră scoici. Pun scoica la ureche şi ascult cum cântă, râde şi jeleşte marea şi cum suave glasuri de sirene de demult le trimitea matrozilor pierduţi chemarea. Trecând pe lângă şatra aşezată în prislop, îşi devoalează sânii şi-şi scoate ghiocul, nu-i fie … Continuarea →

Aruncă-mi draga mea, aruncă-mi pe sicriu un bulgăre de poezie! În loc de lutul greu şi lipicios ca un limax, ca o năpârcă, aruncă-mi tropi şi rime, şi măsuri, şi ritmuri. Aruncă-mi, draga mea, un bulgăre de poezie să se sfârâme-n tropi, dar mai ales într-o metaforă obscenă – moartea mea! Să crească muşuroiul dolofan; mormântul – el – mormântul meu; din rădăcini de stânjeni ce-şi trag prin capilare tropi … Continuarea →

Suntem în fruntea UE-i cu import-exportul; împrumutăm un tren-marfar de englezisme şi dăm la schimb – nu folosesc eufemisme – profesori, doctori, limba, datina şi portul. Purtăm făloşi stigmatul second-hand; ce dacă?! ne cocârjăm spetind la greci, la nemţi, la turci; te-mbraci la second-hand, mănânci ce mai apuci, iubirea de moşie nu ne mai încearcă. Se vinde bine marfa ce-a ajuns un brand; în fiecare colţ de pe pământ se … Continuarea →

Când ne-a făcut, ştim când şi cine ne-a făcut? Şi am avut o mamă şi un tată am avut? O mamă vitregă, ori mamă bună am avut, iar Tata, Tata a fost bun, ori rău când ne-a făcut? M-aş duce-n iad, de-aş zice c-a fost rău; m-aş duce-n rai, de-aş zice c-a fost bun. Să spun c-a fost şi bun şi rău, cam evaziv, dar dacă a fost rău şi … Continuarea →

Desculţ stau cu picioarele în iarba de şopârle şi-ascult privighetori din mii de puncte cardinale; un intermezzo-ascult: ,,cascada apelor din gârle”; eterul mă-mpresoară cu zvoniri universale. Mă doare feeria acestei dimineţi de vară; de două suliţe acum, Ra se caţără-n zenit; în arcuire curcubeică se lasă-n sară; se-ncheie-o zi; din viitor în azi, o alta s-a pornit. Ascult materia zvâcnind acut în contra timpuri, nesincopat, c-o marjă mică de erori, … Continuarea →

Într-un târziu, când toamne reci şi putrede, grăbite vor aşterne peste mine brumele-ngheţate ori poate când acel târziu neaşteptat mult prea devreme va veni la ceas de viperă, să ştii că te-am purtat în vise şi-n visări. Că nu ţi-am spus-o-n ziua-’ceea, când poala verde a pădurii ne ascundea de ochii lumii ca de deochi, e dreptul meu la propria-mi osândă. Că nu ţi-am spus-o nici în noaptea-’ceea, să ştii … Continuarea →