Arhiva autorului: Cristian Carpenaru

Un glas răsună în mine Rostogolindu-și existența În silabe de zboruri line, Izbindu-se de a neputinței epavă. Oare-i blestem sau binecuvântare Acest glas pierdut în naufragiu De știrbe note muzicale ce în zare Aruncă-același vechi solfegiu? Oare-i ecou, strigăt sau șoaptă Această înșiruire șchioapă, Venin pe blânda gură coaptă Ce doar așa visul și-l adapă? Nu știu, și poate nici nu vreau cunoaște Întregul labirint al tainelor Ce scorbura în mine-și naște În … Continuarea →

Un bocet imberb se întinde Peste tremurînda gură În versul şchiop care-ţi cuprinde A existenţei veşnică cuminecătură. Se frâng cuvintele-n hăţiş De atrofiate imbolduri răspopite Şi umbre de zgrunţuros fetiş Răsfiră jelanii hămesite. Zadarnic mâinile-ţi cuprind Ţărâna rece-ntr-o sentinţă De interogatoriu plin de jind Ce nu acceptă pocăinţă. Zadarnic îţi cobori înfuriată Potop de întrebări neostenite În ciuntită vorbă descleştată Cerând răspunsuri ferchezuite. Şi dintr-odată o linişte suspectă Coboară pe … Continuarea →

Știu că adevărul meu nu va coincide nicicând Cu adevărul tău, ce-l aperi cu jind Precum un războinic în lucioase zale, Strigând în nopți de nemărturisită jale. Ştiu că visele mele nu vor coincide Cu visele tale fragede, nicicând avide, De aceea aştern în taină pecetea tăcerii Peste nocturnele-mi spongiforme trăiri. Ştiu că felul meu de a fi îţi pare straniu Precum un descompus vechi craniu Pe care nu-l vei … Continuarea →

În tăcerea absurdă şi împovărătoare Pe care n-am s-o înţeleg nicicând, Învăţ să ucid orice semn de întrebare Prin violenţa unui mefistofelic gând. Aud rostogolindu-se în scâncet idilic Mirifica minge de foc orbitor, Răstignindu-se şi reînviind tiranic Într-un aspru ritm pârjolitor. Din depărtări se aude glasul deşteptător Al cocoşilor, răsunând peste dealuri În tărăgănatul zbucuim sfredelitor Ce sădeşte pe ogoare efemere idealuri. Glasuri, bocete şi râsete, cuvinte şoptite, Aduc viaţa … Continuarea →

Cumva ţi-a fost dor de mine, Mormânt clădit din huma neputinţei mele, De vreme ce răsfiri amăgitor şoaptele Unei chemări spre lumi virgine? Acum, când pendula se îneacă în tăcere Şi umbre îmi bat în geam poruncitor, Când păienjenii îmi ţes a vieţii avere În ritm flămând, neîndurător. Perdaf de amăgire glasu-ţi îmi pare, Trădat de nepăsarea-mi ce creşte În paşi de dans şi înveninată desfătare De banchet ce teama-mi … Continuarea →

Tăcerea coboară în stropi de gheață Peste pardoseala trupului ospitalier, La fel ca-n fiecare dimineață În scâncet de vânt pasager. Îi simt prezența în fiecare ungher, Rostogolindu-se în versuri frânte Precum un greiere stingher Ce-n bocet viaţa o să-și cânte. Mă subjugă în umbre reci Prin hățișul zilelor înhumate Sub laşitatea vecilor poteci Pe care paşi-mi refuză a le străbate. Ştiind că al ei zbor de păianjen Teama îmi strecoară … Continuarea →

Un strigăt, răscopt de amarnică așteptare, Se prăvălește zgomotos peste necuprinderi În rostogoliri de haotică desfătare Bocindu-și tărăgănat amintirile zilei de ieri. Se poticnește la colțurile străzilor neșlefuite Precum un călător ce a uitat itinerariul, Se fâstâcește, uitat prin lumi nebănuite, Pentru o clipă devenind mai alb ca varul. Însă deodată, sfredelind întreaga zare, Purcede la drum însutindu-și fuga Spre nicăieri, în căutarea unui oarecare Ce ar fi dispus să-i … Continuarea →

Abisul naște doar abis Și visul va rămâne doar un vis, Când buzele suave ori inerte Tot mazilesc durerile concrete. Când teoremele răstălmăcite De schimbătorii lor stăpâni, Azvârl noi și noi ispite În tremur de neputincioase mâini Când poveștile nespuse Cerșesc porți largi de evadare Spre universurile seduse De idealuri pieritoare. Când conjugări de sterpe sensuri Ascund drumul lin, Clădind înglodurate consensuri De tribunale pline de venin. Și, într-un târziu, … Continuarea →

Mereu, în clipe de tӑcere Pios precum icoana nepictată, Ascultam a rădăcinilor plăcere De-a sfârteca brazda-nsetată. Și într-o zvâcnire de ac secundar Am simțit cum în mine cresc Aceleași rădăcini, legând hotar Între catacombe și vitraliul ceresc. Ramificații de speranțe și de vise Își despleteau nestingherite Aceleași vechi rătăciri interzise, Aceleași gânduri neostenite, Din mine spre adâncuri Și din adâncuri în mine Stropi de eternități și de nimicuri Întrupau febrile … Continuarea →

Daţi-mi un loc numai al meu, Chiar şi un pătrat de humă stearpă În care să caut stropul de apă Al împlinirilor şi neîmplinirilor unui ateu! Daţi-mi prăpastia tăcerii molipsitoare Săpată în trupul găunos al uitării, În care să îngrop fără scăpare Tot ce-am agonisit în amăgirea desfătării! Daţi-mi cântecul de pian dezacordat Al viselor dispersate în ropot De îndrăzneli şi ideal necumpătat, În care graba anilor să mi-o socot! Daţi-mi întreaga … Continuarea →